Consens între partea continentală a Chinei şi delegaţia Partidului Guomindang
2005-03-31 00:00
31 mar./CRI/. Directorul Biroului pentru problemele Taiwanului, subordonat Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, Chen Yunlin , şi alţi reprezentanţi ai departamentelor interesate din partea continentală a Chinei , au purtat ieri convorbiri cu delegaţia Partidului Guomindang din Taiwan, condusă de vicepreşedintele partidului, Jiang Bingkun. Cele două părţi au ajuns la un consens în unele probleme, precum dezvoltarea transporturilor aeriene de pasageri şi mărfuri prin curse Charter, oferirea mai multor facilităţi vizitelor în ambele părţi, intensificarea cooperării în domeniul agricol, accesul produselor agricole taiwaneze pe piaţa continentală, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale oamenilor de afaceri taiwanezi aflaţi pe partea continentală, promovarea schimburilor între oraşe şi comune din cele două părţi, ca şi în domeniul presei şi învăţământului, conjugarea eforturilor în lupta pentru combaterea criminalităţii şi altele.
Suggest To A Friend:   
Print