Discursul Excelenței sale, domnul Ambasador Yan Wenbin, la recepția prilejuită de cea de-a 74-a aniversare de la Proclamarea Republicii Populare Chineze
2023-09-28 21:16

Mulțistimați Vice-Premieri Dl. Vladimir Bolea și Dl. Oleg Serebrian, Mulțistimați Vice-președinți ai Parlamentului Dl. Vlad Batrâncea și Dl. Mihai Popșoi

Doamnelor, domnilor, dragi prieteni,

Bună seara tuturor!

Întâmpin cu căldură și mulțumesc din inimă tuturor pentru participarea la recepția prilejuită de aniversare a 74 de ani de la Proclamarea Republicii Populare Chineze.

Probabil că avem toți sentimentul că lumea se află din nou la răscrucea istoriei, iar direcția spre care ne îndreptăm depinde de alegerile popoarelor din fiecare țară. În China, există vechea zicală: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face.” China s-a aflat întotdeauna de partea dreaptă a istoriei, susține pacea, dezvoltarea, progresul și urmează noțiunea de o comunitate umană cu un destin comun și o politică externă independentă, de pace. China avansează ferm pe calea modernizării în stil chinezesc, promovând în mod cuprinzător marea renaștere a națiunii chineze. În același timp, prin propria dezvoltare, China contribuie activ la prosperitatea globală. Datele Băncii Mondiale arată că, din 2013 până în 2021, contribuția medie a Chinei la creșterea economică mondială a fost de până la 38.6%, depășind totalul G7. Datele Fondului Monetar Internațional indică, de asemenea, că în acest an, contribuția Chinei va ajunge la aproximativ o treime din creșterea economică mondială. Fapte solide arată că statul chinez reprezintă cea mai mare oportunitate de dezvoltare la nivel mondial.

Suntem conștienți că drumul ce urmează nu va fi ușor. Avem încrederea și capacitatea de a realiza modernizarea în stil chinezesc și marea întinerire a națiunii chineze. Acest obiectiv trebuie atins și cu siguranță va fi atins!

Doamnelor, domnilor, dragi prieteni,

China și Moldova sunt două țări prietene și bune partenere. Cele două țări au susținut întotdeauna principii de respect reciproc, egalitate, beneficii mutuale și neamestecul în treburile interne ale celeilalte și și-au acordat sprijin ferm în probleme ce privesc suveranitatea și integritatea teritorială. Partea chineză respectă dintotdeauna calea de dezvoltare aleasă independent de Moldova.

Sunt în Moldova de mai bine de un an și am simțit cu adevărat prietenia Moldovei față de China și dorința puternică de a dezvolta cooperarea dintre cele două țări. Anul acesta, s-au reluat schimburile la nivel înalt dintre cele două guverne. Domnul Bolea, Viceprim-ministrul și Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Domnul Batrîncea, Vicepreședinte al Parlamentului, Domnul Prodan, Ministrul Culturii au făcut vizite în China. Cu siguranță schimburile de astfel  vor deveni mai frecvente în viitor. Principala sarcină a ambelor părți, în prezent, este să exploateze la maximum potențialul de cooperare în domenii precum comerțul, investițiile, cultura, turismul și altele.

Piața vastă a Chinei este deschisă produselor agricole de înaltă calitate din Moldova. Eu personal sunt cel mai activ promotor al produselor agricole moldovenești pe piața chineză. Ca ultimă evoluție, prin eforturile Ambasadei Republicii Populare Chineze, Administrația Generală a Vămilor din China a elaborat în special un procedeu simplificat pentru aprobarea intrării pe piața chineză a șrotului de floarea-soarelui și de semințe de struguri din Moldova, documentele necesare fiind în curs de semnare. Ambasada Chinei a stabilit, de asemenea, un mecanism de coordonare cu autoritățile moldovenești și depune eforturi pentru admiterea de pe piața chineză de mere, struguri de masă, cireșe, prune și alte produse agricole moldovenești.

Totodată, o veste îmbucurătoare este faptul că în acest an, Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au semnat memorandumuri de colaborare cu Universitatea Agricolă din China, respectiv cu Școala de Stomatologie din China de Vest a Universității Sichuan, cele două acorduri aflându-se în curs de aplicare.

Turiștii chinezi sunt adesea numiți „portofele ambulante”. Ambasada Chinei colaborează activ cu autoritățile din domeniu și întreprinderile din China și Moldova pentru a stimula creșterea numărului de turiști chinezi care vizitează Moldova. Atragerea investițiilor chineze în Moldova este una dintre prioritățile noastre și sperăm să obținem progrese semnificative în acest domeniu cât mai curând.

Desigur, China va continua să facă tot posibilul pentru a sprijini și ajuta dezvoltarea economică și socială a Moldovei.

Doamnelor, domnilor, dragi prieteni,

Deși situația internațională și regională este foarte complexă, am încredere că prietenia și cooperarea dintre China și Moldova vor continua să se dezvolte, aducând beneficii tangibile celor două țări și popoarelor lor.

Vă mulțumesc tuturor!

Suggest To A Friend:   
Print