Interviu Info-Prim Neo cu Doamna Zhen Shuqin, însărcinat cu afaceri al Chinei în Republica Moldova
2012/01/17
 

- La 30 ianuarie 2012 se împlinesc 20 de ani de la instituirea relaţiilor bilaterale între Republica Moldova şi Republica Populară Chineză. Care a fost tendinţşi cum caracterizaţi starea generală a relaţiilor la momentul actual?

- Mă bucur foarte mult să acord interviu pentru Info-Prim Neo. Pot să spun că sunt martor ocular al dezvoltării relaţiilor de prietenie chino-moldave. Sunt printre primii diplomaţi chinezi care au venit în Moldova pentru deschiderea Ambasadei Chinei. După ce, la 30 ianuarie 1992, s-au stabilit relaţiile diplomatice dintre China şi Moldova, în luna iunie a aceluiaşi an, Ambasada Republicii Populare Chineze şi-a început activitatea sa la Chişinău.

Primul ambasador al Chinei în Moldova a fost domnul Li Fenglin, care era, în acelaşi timp, ambasador al Chinei la Bucureşti. În acel moment, erau trei diplomaţi chinezi care lucrau la ambasada Chinei în Moldova, era un consilier, domnul Jiang, eu şi soţul meu. Îmi amintesc că, atunci, noi am împrumutat o maşină de la ambasada noastră de la Bucureşti, am luat nişte rechizite, am venit la Chişinăşi ne-am cazat la hotelul Codru. A doua zi, am anunţat Ministerul Afacerilor Externe al Moldovei şi celelalte ambasade că Ambasada Republicii Populare Chineze în Moldova şi-a început activitatea. Timpul zboară repede, la sfârşitul acestei luni, se împlinesc 20 de ani de când China şi Moldova au stabilit relaţii diplomatice.

Guvernul Chinez acordă permanent o atenţie deosebită dezvoltării relaţiilor cu Moldova. China consideră că Moldova este un partener de colaborare important al Chinei din Europa de Est şi Centrală şi din cadrul regiunii CSI. De 20 de ani, după stabilirea relaţiilor diplomatice chino-moldave, relaţiile bilaterale s-au dezvoltat într-o manieră sănătoasă şi stabilăÎncrederea politică dintre cele două ţări este întărită în permanenţă, colaborările noastre de pe arena internaţională şîn domeniul problemelor regionale sunt destul de îmbucurătoare. Cooperarea economico-comercială se desfăşoară cu succes, contactele şi vizitele reciproce din domeniul umanistic s-au extins mai departe. Faptele sus-menţionate sunt în favoarea intereselor celor două ţări şi popoare. Sunt convinsă că cele două ţări vor păstra tendinţa aceasta de colaborare prietenească, vor întări cooperarea într-un spirit realist, vor promova dezvoltarea relaţiilor bilaterale la un nou nivel.

- O precizare pentru întrebarea precedentă. China este una dintre cele câteva supraputeri în lumea contemporană, dar la Chişinău are o prezenţă destul de modestă. Mă refer, în special, la misiunea diplomatică acreditată aici, la statele ei de personal, la proporţiile sediului pe care îl ocupă etc. Care este motivul acestui fenomen, de exemplu, pe fundalul sediilor amplasate pe cartiere întregi pe care le ocupă ambasadele Statelor Unite ale Americii, Federaţiei Ruse, dar şi ale Marii Britanii, Franţei, care sunt şi ele destul de impunătoare? Moldova este amplasată pe o direcţie nu tocmai strategică, nu tocmai prioritară pentru China? Nu cred că putem vorbi despre economisire sau lipsă de resurse într-o ţară care, se pare, că le depăşeşte, după ritmul de creştere economică, pe toate cele enumerate mai sus.

- Deseori am auzit de la jurnaliştii moldoveni că China este o supraputere". După părerea mea şi părerea chinezilor, China este cea mai mare ţară în curs de dezvoltare. După reforma şi deschiderea către exterior din 1978, PIB-ul Chinei a crescut cu un ritm de peste 9% timp de 33 ani consecutiv. În 2010, China a devenit cea de-a doua comunitate economică mare din lume, puterea comprehensivă naţională şi nivelul de trai al populaţiei a crescut în mare măsură, dar, totuşi, China rămâne în prezent o ţară în curs de dezvoltare. În comparaţie cu ţările dezvoltate, mai există un decalaj mare. În 2010, PIB-ul pe cap de locuitor al Chinei era mai puţin de 4000$, aflându-se pe locul al 94-lea din lume, mult mai scăzut decât nivelul PIB-ului pe cap de locuitor din ţările europene, fiind cam o zecime din cel al SUA sau al Marii Britanii. Populaţia Chinei este de 1,3 miliarde, dintre care 120 milioane de chinezi care locuiesc sub linia de sărăcie, stabilită de ONU. În faţa Chinei mai sunt încă multe probleme şi provocări.

China acordă o atenţie mare dezvoltării relaţiilor de colaborare prietenească cu Moldova. Imediat după înfiinţarea Republicii Moldova, China a recunoscut independenţa sa şi cele două ţări au stabilit relaţiile diplomatice. În ambasada noastră, deşi nu sunt mulţi diplomaţi, însă toţi diplomaţii au depus eforturi mari pentru dezvoltarea relaţiilor chino-moldave din domeniul politic, economic, comercial, cultural, educaţional etc. Ambasada noastră are relaţii bune de colaborare cu Guvernul, Parlamentul, partidele diferite şi persoanele din diferite cercuri din Moldova. Domnul ambasador Fang Li, care abia a plecat din Moldova, a fost bine apreciat de către conducerea Moldovei şi de oamenii din diferite cercuri din Moldova. În relaţiile bilaterale, China şi Moldova se respectă reciproc, se tratează în egalitate, se sprijină una pe alta, fără a interveni în treburile interne, în colaborare persistă avantajul reciproc. Eu cred că faptele sus-menţionate sunt cele mai importante şi cele mai preţioase lucruri în relaţiile bilaterale.

- Vă rog să numiţi două lucruri mari pe care le-a câştigat Republica Moldova şi măcar un lucru cu adevărat important pe care l-a câştigat China în aceşti 20 de ani de relaţii diplomatice bilaterale.

- Eu cred că relaţiile dintre ţări sunt ca şi relaţiile dintre oameni. Dacă doriţi să aveţi prieteni buni, când prietenul dumneavoastră are greutăţi, trebuie să îi acordaţi o mână de ajutor. În China există o vorbăo picătură de ajutor primit, trebuie să fie răsplătit cu multă recunoştinţă, ca şi un izvor"Şîn Moldova există o zicalăprietenul adevărat la nevoie se cunoaşte". China şi Moldova sunt prietene adevărate. Cele două ţări se înţeleg şi se sprijină reciproc în problema de a persista în independenţa, suveranitatea, integritatea teritorială ţării. În problema Taiwan-ului, cea cu privire la Tibet, la Xinjiang, problema drepturilor omului, Moldova a acordat Chinei un sprijin ferm şi permanent. China îşi exprimă mulţumirea pentru Moldova. China a înţeles şi respectă calea de dezvoltare aleasă de către Moldova în conformitate cu condiţiile proprii din ţară, susţine eforturile depuse de către Moldova pentru rezolvarea conflictului din Transnistria. China şi Moldova au colaborat foarte bine în organizaţiile internaţionale şi se sprijină reciproc dintotdeauna. De exemplu, în anul 2008, atunci când China a fost lovită de un cutremur puternic şîn Moldova au fost inundaţii, cele două ţări s-au ajutat reciproc. În anul 2010, Guvernul Moldovei a oferit de două ori ajutor umanitar poporului chinez după inundaţii şi cutremur, dar Crucea Roşie din China şi Guvernul chinez au acordat ajutor umanitar şi cel nerambursabil de o sumă mare Guvernului moldovean pentru reconstruirea caselor în urma inundaţiilor.

Această prietenie şi sinceritate dintre cele două guverne şi popoare sunt bunurile noastre comune care sunt foarte preţioase şi noi trebuie să preţuim această prietenie acumulată pe parcursul a multor ani.

În aceeaşi ordine de idei: câteva lucruri importante care urmau sau urmează să fie făcute pentru propulsarea relaţiilor moldo-chineze?

În ziua de 30 ianuarie anul curent, va fi cea de-a 20-a aniversare a stabilirii relaţiilor diplomatice chino-moldave. Cu acest prilej, cele două ţări vor organiza nişte activităţi pentru sărbătorire. La sfârşitul lunii februarie şînceputul lunii martie, va sosi în Moldova un ansamblu de muzică populară chineză, alcătuit din 30 de persoane, care va participa la Festivalul Internaţional muzical Mărţişor". Atunci, vor avea loc două concerte oferite de către acest ansamblu, unul va fi la Chişinău, iar altul la Bălţi. Cele două părţi vor organiza vizite reciproce ale jurnaliştilor şi tinerilor celor două ţări; partea chineză va emite plicul memorativ cu această ocazie; întreprinzătorii celor două ţări vor avea contacte mai frecvente, colaborarea economico-comerciala a celor două ţări va fi mai strânsă; volumul exportului vinului moldovenesc pe piaţa chineză va creşte considerabil; colaborările chino-moldave din diferite domenii se vor extinde în continuare. Sunt convinsă că colaborarea noastră în acest an va fi deosebit de fructuoasă. Vom depune eforturi mai mari ca popoarele celor două ţări să se înţeleagă şi să se sprijine reciproc pentru realizarea unor proiect sociale şi economice în favoarea celor două ţări.

- Pe cât de mult caracterizează starea relaţiilor bilaterale ultimul document semnat la Chişinăîntre guvernele celor două ţări la sfârşitul anului trecut - Acordul de Cooperare Economică şi Tehnică?

- La sfârşitul anului trecut, cele două ţări au semnat Acordul privind cooperarea economică ş tehnică între cele două guverne prin care Guvernul chinez va oferi un ajutor nerambursabil. Aceasta este cea mai mare sumă de ajutor nerambursabil oferit de către partea chineză după stabilirea relaţiilor diplomatice. Acest fapt a exprimat sentimente de prietenie ale poporului chinez faţă de poporul moldovean.

China persistă în ajutarea, după posibilitatea proprie, a ţărilor în curs de dezvoltare care au dificultăţîn dezvoltarea economică şi care se dezvoltă în acelaşi timp cu ea. China doreşte ca ţările care au relaţii bune cu ea să e se dezvolte împreună cu ea şi acordă ajutorul necesar în acest sens.

Guvernul chinez acordă o atenţie deosebită stabilirii relaţiilor de colaborare prietenească cu Moldova într-o perioadă îndelungată. China respectă independenţa, suveranitatea, integritatea teritorială a Moldovei, iar Moldova persistă permanent în poziţia de o singură China. În organizaţiile internaţionale, China şi Moldova se sprijină reciproc. Cu ocazia stabilirii relaţiilor diplomatice de 20 de ani, luând în considerare situaţia economico-socială a Moldovei, cerinţele financiare şi dezvoltarea relaţiilor bilaterale, guvernul chinez a luat hotărârea sus-menţionată, care va fi un ajutor solid pentru Moldova.

- Acest ajutor nerambursabil stipulat prin Acordul nominalizat seamănă mai mult cu un bilet bancar „în albsemnat de Guvernul Chinei în beneficiul Guvernului Moldovei sau cu o promisiune la realizarea căreia mai este mult de muncit timp de o perioadă destul de îndelungată?
 Procedura este ca cele două guverne să semneze mai întâi un acord de ajutor nerambursabil şi să stabilească suma de ajutor, după aceea cele două părţi vor stabili proiecte concrete de ajutor în conformitate cu condiţiile fiecărei ţări. După stabilirea relaţiilor diplomatice chino-moldave, de câteva zeci de ori ajutorul oferit a fost realizat în aşa fel şi a dat rezultate bune. În momentul de faţă, există o serie de proiecte care au nevoie urgentă de ajutor, partea chineză va colabora strâns cu Guvernul Moldovei pentru a stabili proiecte concrete mai devreme, ca să folosească bine aceşti bani oferiţi de China, în folosul poporului Moldovei.

- Cît ajutor nerambursabil şi câte credite a oferit China Republicii Moldova în aceşti 20 de ani de relaţii bilaterale şi cum credeţi că au fost utilizate aceste resurse de autorităţile moldoveneşti, ce efecte reale au produs banii alocaţi asupra societăţii moldoveneşti?

- După proclamarea independenţei Moldovei, Guvernul Chinez a acordat Moldovei multe ori  ajutor nerambursabil, cu care s-au înfiinţat Centrul de Medicină Tradiţională Chineză şi Centrul de Protezare etc. China a acordat Moldovei cereale, ajutor sinistraţilor, aparate respiratorii, calculatoare etc. La momentul actual, cele două părţi au stabilit că în anul 2012 mai sunt proiecte de realizat, cum ar fi sistemul de supraveghere a circulaţiei rutiere cu camere video. Pentru învingerea calamităţilor naturale, China a oferit ajutor financiar pentru construirea caselor şi a sistemului de aprovizionare cu apă. Proiectele şi mărfurile susmenţionate au jucat un rol important pentru dezvoltarea economico-socială şîmbunătăţirea vieţii poporului.

Privind acordul semnat de compania chineză Sinohydro şi partea Moldovei în legătură cu două secţiuni de şosea care au o lungime totală de 48 km , în momentul de faţă cele două guverne şi băncile celor două ţări discută şi negociază asupra folosirii creditului concesional care va fi acordat de partea chineză. Când cele două părţi vor ajunge la o înţelegere comună, acest proiect va fi pus în realizare. Dacă acest prim proiect de colaborare în domeniul creditării concesionale va reuşi, nu numai că va fi un bun cadou pentru cea de-a 20-a aniversare de la stabilirea relaţiilor diplomatice, dar va da startul pentru extinderea considerabilă a colaborării din domeniul economic şi investiţional, deschizând o nouă pagină de colaborare cu avantaj reciproc în multe domenii în viitor.

- Care sunt domeniile de interes prioritar pentru China în Republica Moldova sub aspectul colaborării economice şi care credeţi că pot fi domeniile de interes prioritar pentru Republica Moldova în China?

- Când Moldova se află în proces de integrare europeană, ea poate să extindă colaborarea cu partea chineză, perfecţionând infrastructura de comunicaţie, optimizând structura economiei, consolidând propriile avantaje, sporind competitivitatea sa economică. După câteva zeci de ani de dezvoltare rapidă, China are capacitatea tehnică şi administrativă, are experienţe de realizare a diferitelor proiecte. În condiţiile în care SUA şi Europa se află în criză financiară, China are resurse financiare necesare pentru a ajuta Moldova să realizeze dezvoltarea economică, să îmbunătăţească infrastructura şi alte proiecte economice.

Agricultura are o pondere importantă în economia Moldovei. Şi China este o ţară mare cu o pondere mare în agricultură. Cele două ţări pot colabora în acest domeniu.

China este o piaţă mare de vinuri şi are un mare potenţial de extindere. Moldova a început să acorde atenţie pieţei Chinei, în acest domeniu cele două părţi au colaborat foarte bine şi deja sunt rezultate în favoarea celor două părţi. În anul 2010, importul Chinei a vinurilor moldoveneşti a crescut de 7 ori comparativ cu anul precedent. În prima jumătate a anului 2011, importul Chinei a crescut cu până la 134%. Sunt convinsă că comerţul vinurilor se va dezvolta mai departe sub eforturile comune depuse de cele două părţi.

- Câtă birocraţie şi corupţie înfruntă investitorii chinezi în Republica Moldova şîn ce categorie de ţări ar include ei Moldova din acest punct de vedere: birocratică şi coruptă la nivel mediu, scăzut sau înalt? Birocraţia şi corupţia moldovenească poate fi comparată cu cea chineză, aveţi asemenea fenomene îţara Dvs?

- Toţi investitorii, indiferent dacă sunt străini sau chinezi, toată lumea speră ca situaţia politică din Moldova să fie stabilă şi astfel întreaga societate se va concentra la dezvoltarea economică. Investitorii chinezi speră să se bucure de facilităţi cu privire la obţinerea vizei, a permisului de lucru, la intrare şi ieşire din ţarăşi ca formalităţile să fie realizate într-o perioadă mai scurtă, cu un preţ mai redus şi procedura formalităţilor să fie simplificată. Dacă Moldova va oferi investitorilor străini condiţii mai favorabile în domeniul economic, financiar şi fiscal, va atrage mai mulţi investitori străini să vină în Moldova pentru investiţii şi afaceri.

Din cauză că condiţiile din Moldova şi din China sunt diferite, e greu să facem comparaţie cu privire la problema corupţiei. Cred că China şi Moldova pot colabora în domeniul anticorupţiei, în interesele celor două ţări şi popoare. În lupta anticorupţie, Guvernul chinez promovează următoarele măsuri: educaţie, sisteme de supraveghere, reforme, corectare, pedepsire. Partidul Comunist Chinez persistă în supravegherea din interiorul partidului şi exteriorul partidului, o combinare de supraveghere de către instituţiile speciale şi de către mase; acordă o atenţie deosebită rolului de supraveghere al presei, ca elementele corupte să fie pedepsite de disciplina partidului şi de legile ţării.

- Sunteţîn Moldova de mai mult timp, prin ce se aseamănă lumea chineză, aş spune, universul chinez, cu felul de a fi al moldovenilor? Există o asemenea asemănare sau deosebirile sunt atât de mari, încât nu lasă loc pentru similitudini?

- Cred că mentalitatea popoarelor celor două ţări este în general la fel. De pildăîn legătură cu standardele de bine şi rău, preţuirea sentimentelor celor mai apropiaţi din familie şi prietenie, dragostea faţă de patrie, de popor, dorinţa de a servi ţării şi propriului popor, fiecare spera ca poporul şi familia sa să trăiască mai bine etc.

Din cauză că condiţiile din fiecare ţară sunt diferite, poate că există nişte diferenţe. China are o populaţie mare, de aceea, există o competitivitate mare, chiar copiii mici de la şcoală se află deja la un început de concurs. Pentru o viaţă mai bună, majoritatea oamenilor au depus eforturi mari.

De exemplu, a fost un şofer care lucrează în oraş, dar familia lui era situată într-o zonă mai muntoasă. Acolo nu exista un drum foarte bun spre oraş, viaţa de acolo a fost mai grea. El a mobilizat oamenii din sat să facă donaţii de bani, oamenii de acolo au reuşit să construiască şosea. După aceea, produsele agricole au fost transportate în oraşşi au fost vândute, respectiv, multe familii din sate au deschis hoteluri mici pentru turiştii din oraşe. Oamenii din satul respectiv s-au îmbogăţit treptat.

În provincia Yun Nan din China, vremea de acolo este întotdeauna ca şi primăvara. Ţăranii de acolo cultivă flori. Acolo este cea mai mare piaţă de flori din China, florile de acolo nu se vând doar pe piaţa chineză, ci şîn străinătate, mai ales în Asia. Mulţţărani care cultivă flori, pot vinde flori prin internet în străinătate.

În China mai este o localitate care se numeşte Yi Wu. Oamenii de acolo au analizat condiţiile proprii şi au hotărât să construiască multe bazaruri unde să vândă mărfuri din întreaga China. Astfel, oamenii de afaceri au venit din China şi din străinătate pentru a cumpăra aceste mărfuri. Hotelurile şi restaurantele de aici sunt dezvoltate şi regiunea de aici s-a transformat din dintr-o zonă săracă în una dezvoltată.

Ca viaţa să fie mai bună, ca să se schimbe situaţia de sărăcie, acesta este un lucru pe care Guvernul chinez şi majoritatea oamenilor se ocupă acum. Oamenii din multe regiuni din China au reuşit să realizeze visurile lor şi regiunile mai avansate au început să ajute pe oamenii din regiunile mai puţin avansate.

- De ce ultimul ambasador al Chinei a stat în Republica Moldova doar 1 an şi 5 luni? O schimbare, într-un fel, netradiţională, de prime persoane în ambasada tării Dvs. la Chişinău poate prevesti şi o anumită schimbare de politici în raport cu Moldova?

- Activitatea domnului ambasador Fang Li a fost bine apreciată de către conducerea Moldovei şi de către partidele diferite şi oamenii din diferite cercuri din Moldova. Relaţiile chino-moldave nu vor fi influenţate de schimbarea ambasadorului. Politica chineză faţă de Moldova nu s-a schimbat cu nimic. Sunt convinsă că şîn acest an colaborarea dintre cele două ţări va fi deosebit de strânsă, relaţiile noastre vor fi consolidate în continuare.

Suggest To A Friend:   
Print