|
La 8 decembrie 2004, 38 de ofiţeri din 29 de ţări, care audiază cursul de tactică de la Universitatea de Apărare Naţională din China au vizitat postul Radio China Internaţional. Între ei se numără şi locotenent-colonel, Sorin Panait, din armata română şi locotenent-colonel, Sergiu Temciuc, din armata Republicii Moldova. Ei au vizitat redacţia noastră, au vizionat paginile site-ului nostru şi împreună au acordat redacţiei noastre un interviu. Astăzi vom difuza acesta.
------
Corespondent: Bună seara, stimate domnule Panait şi stimate domnule Temciuc. Bine-aţi venit la postul nostru de radio.
Domnul Panait şi domnul Temciuc: Bine v-am găsit!
Corespondent: Stimate domnule Panait, mai întâi, puteţi să vă prezentaţi pe scurt ascultătorilor noştri?
Panait: Mă numesc Sorin Panait. Sunt locotenent-colonel în armata română. Am 43 de ani. Sunt căsătorit şi am doi copii.
Corespondent: Dar dv.?
Temciuc: Mă numesc Sergiu Temciuc. Sunt locotenent-colonel. Am 35 de ani. Sunt căsătorit şi am două fetiţe destul de simpatice.
Corespondent: Când aţi venit în China?
Panait: Data începerii de cursuri a fost 2 septembrie. Cursurile sunt prevăzute să dureze 11 luni.
Corespondent: Domnule Temciuc, dv. sunteţi la fel?
Temciuc: Da, suntem colegi şi suntem la acelaşi curs.
Corespondent: În trecut aţi fost în China vreodată?
Panait: Nu. Ne-am imaginat cum să fie în China. E pentru pentru prima dată.
Temciuc: Sper să ajung în orientul depărtat, dar nu ne-am închipuit că speranţa se va materializa. Am ajuns până la urmă în China, aşa cum am dorit.
Corespondent: Stiţi din partea română, înainte de dv., cine a fost în China pentru a participa la asemenea cursuri.
Panait: Cunosc pe cei care au fost înaintea mea. Anul anterior, a fost la acelaşi curs colonelul Ciucu Mihai cu care l-am întâlnit. Ne-am împărţit câteva din impresiile dânsului despre acest curs.
Corespondent: Astăzi au venit să viziteze postul nostru de radio mulţi ofiţeri străini din diferite ţări. Câţi colegi aveţi la cursul respectiv?
Temciuc: La cursul respectiv, în grupa de limba engleză sunt 38 de ofiţeri din foarte multe ţări. 46 de ofiţeri sunt în grupa franceză.
Corespondent: Ce lucruri învăţaţi la cursuri?
Panait: Am început încet-încet, pas cu pas, după modelul chinezesc, cu nişte cunoştiinţe referitoare la condiţiile naturale ale Chinei, despre relief, poulaţie, religie, istoria Chinei, după care am avut câteva cursuri referitoare la gândirea militară chineză, începând cu Sunzi, care este părintele artei strategice, continuând cu Mao Zedong, Dengxiaoping şi Jiang Zemin.
Corespondent: Aşa de multe lucruri învăţaţi!
Panait: Am trecut deja la nivelul mai ridicat despre arta problemelor strategice.
|