Participanţii la sesiunea Adunării Naţionale au început examinarea proiectului Legii antisecesiune
2005-03-09 00:00

8 martie./CRI/. Participanţii la sesiunea Adunării Naţionale ce a avut loc astăzi la Beijing a început să examineze proiectul Legii antisecesiune. Vicepreşedintele Comitetului Permanent al Adunării Naţionale a Reprezentanţilor Poporului din China, Wang Zhaoguo, a oferit unele explicaţii în legătură cu acest proiect de lelge.

Prezentând principiile care au stat la baza elaborării proiectului Legii antisecesiune, Wang Zhaoguo a menţionat că de-a lungul timpului guvernul chinez a depus eforturi neobosite pentru dezvoltarea relaţiilor dintre cele două maluri ale strâmtorii Taiwan şi stimularea reunificării paşnice a statului. În ultima perioadă, însă, autorităţile taiwaneze îşi intensifică acţiunile secesioniste, încearcă să schimbe prin organizarea „referendumului„ şi "modificarea constituţiei" faptul că partea continentală şi insula Taiwan aparţin aceleiaşi ţări - China. În acelaşi timp se face tot mai auzită vocea chinezilor din ţară şi de peste hotare pentru zădărnicirea prin mijloace juridice a acţiunilor secesioniste, în vederea reunificării patriei. Tocmai în acest context, Comitetul Permanent al Adunării Naţionale a iniţiat procedura de elaborare a acestei legi. El a arătat Practica a demonstrat că acţiunile forţelor secesioniste pentru „independenţa Taiwanului" ameninţă grav suveranitatea şi integritatea teritorială a Chinei, sabotează grav perspectivele de reunificare paşnică a ţării, prejudiciază grav interesele fundamentale şi amininţă grav pacea şi stabilitatea în strâmtoarea Taiwanul şi în zona Pacificului. De aceea, elaborarea Legii antisecesiune este necesară şi urgentă. În ultimii ani, reprezentanţi ai Adunării Naţionale au înaintat proiecte de rezoluţie şi propuneri privind elaborarea asemenii legi şi membrii Conferinţei Consultative Politice Populare din China au prezentat şi ei proiecte de rezoluţie similare. Acesta a demonstrat că elaborarea acestei legi corespunde dorinţei poporului.

Wang Zhaoguo a subliniat c㠄Taiwanul este o parte inalienabilă a Chinei. Statul nostru nu permite în nici un caz forţelor secesioniste pentru „independenţa Taiwanului" să separe sub orice formă şi în orice nume Taiwanul de China". El a spus că proiectul legii prevede că rezolvarea problemei Taiwanului şi înfăptuirea reunificării statului aparţin afacerilor interne ale Chinei şi nici o forţă nu are dreptul de a se amesteca. În legătură cu realizarea reunificării paşnice a statului, el a arătat: Proiectul de lege prevede că susţinerea principiului unei singure Chine este o bază pentru reunificara paşnică a statului. Înfăptuirea reunificării paşnice a statului corespunde intereselor fundamentale ale compatrioţilor de pe ambele maluri ale strâmtorii Taiwanului. Statul manifestă o sinceritate maximă şi depune eforturi maxime pentru realizarea reunificării paşnice . După reunificarea statului în Taiwan se poate aplica un sistem social deosebit faţă de cel aplicat în partea continentală a ţării şi o autonomie de înalt grad

Wang Zhaoguo a arătat că conform proiectului de lege, pe baza principiului unei singure Chine se poate discuta orice problemă, iar formele sunt flexibile şi variate. El a reafirmat că partea continentală a patriei se pronunţă pentru reunificarea paşnică a statului. Chiar dacă există o picătură de speranţă, se vor depune eforturi maxime pentru reunificarea paşnică. El a subliniat totodată că partea continentală a statului nu a luat niciodată angajamentul de a abandona folosirea forţei armate. Nici o ţară suverană nu poate tolera actele secesioniste, are dreptul să adopte metodele necesare pentru apărarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale statului. Wang Zhaoguo a explicat că adoptarea metodei non-paşnice pentru împiedicarea secesionării statului , apărarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale statului este îndreptăţită împotriva forţelor secesioniste pentru „independenţa Taiwanului"

Suggest To A Friend:   
Print